gânduri îngenuncheate
desfac neputința
în zbateri de fluturi captivi
lacrimi mustite în focul inimii
rostogolesc tăceri

pe crucea de piatră
timpul stă răstignit
clipa țipă
strivită de pleoape

amurgul bântuie
între cer și pământ
toate își au rostul lor

numai eu ...
când vreau
să-ntorc spatele crucii
regăsesc aceeași toamnă
care păstrează în frunze
parfumul mângâierilor ei

și-atunci
ca o ciută
fugărită de umbre
mă aciuez înăuntrul meu
s-ascult cum sapă veșnicia