Sfărâmăm cu ochii,
cu dinții, cu mâinile,
cu picioarele,
oameni...oameni simpli.
Și din noi curge, nu sânge,
ci dorința care închegă cioburile lor.
Așa îi naștem:
nemaivăzute mozaicuri,
întemnițate în oglinzile ochilor noștri avizi,
niciodată găsite...
pe care însă,
le vom aștepta mereu.