a fost un accident! spun
păsării prăbușite pe limba mea putrezită latină
m-am izbit frontal de zidul fabricii de adus pe lume
carne de tun mări negre de piele și munți de săpun

din fiecare mormânt ies unghiile podului de la drobeta
ca o viță de moartă și nici o viță de vie
boabele au turnul severin de parcă o nație
pancalie și-ar fi smuls rădăcinile
și le-ar fi aruncat la întâmplare peste un cuib de ciuci
întru pomenirea momârlanilor vânzându-i pe cei dragi
răsăritului mamă de cuci

de din vale de seral eștii rând în manual
de din deal de un colegiu rag cristoii în cortegiu
la mijloc de umplutură doctori în literatură
pe cărare de chelie doctori în filosofie
păzitorii de coceni limbă-lemn-academicieni –
hârca râde ca o coasă cioflingari cu limba scoasă

cine ne-a legat de glezna istoriei tarabă de tablă?

o sat al ulucilor de facle îmbibate în intestinele celor
care nu au înțeles parșivitatea revoluțiilor și războaielor
care și-au lăsat copiii pradă mâinii de femeie și noroaielor
la ce îți folosesc troițele de lemn de brad mânjite cu păcură?

trag boii-n ogor portativ de porumb cu mătase ochii inimii plâng
râmă porcii trocul de stejar și lături primim din ce în ce mai rar
râcâie găina proastă în praf lingem la pomană popii degetele de pilaf
crapă de sete gura timpurie de răzor calicii niciodată nu mor
spurcă viermii fructul de verde pe ram cârâim ca rromii la geam
… haine eeechi ‘păăăr… ‘ne eeechi…

ce-ți pasă cerule te-ai colorat cu piele de cioban
îmi înfigi în ceafă baltagul asfințitului pe turma ideilor
nu primesc nici un ban ești așa de calic încât vomit când te strig
vine colonizarea europeană mai că mi se face frig ca unui tras
pe roată în piept de oricare jidan mai deștept tras pe tălpi cu foi
de plastic de un chinez mai elastic și-apoi iarăși tras în piept de-un arab
mai bengaliu și ce rămâne de vreun grec de vreun ungur sau spahiu

sufletul meu intră o dată cu ploaia în trupul frunzelor și răsare
verdele pe care siluitorii nychtemerei vin și îl calcă în picioare
o sută de primăveri va înmuguri coloana bătrânului urs carpatin
și pe meleagurile acestea se va vorbi mai puțin
o sută de veri își vor dezbrăca izvoarele în aur de cuvinte
și gol se va afla împăratul care pentru sine ne minte
o sută de toamne își vor stoarce sânii în fructele de lapte
și buțile cerului își vor pierde doagele nenumărate
o sută de ierni se vor auzi îmbulgărindu-se de departe
ne vom afla troieniți de albul din cea de a doua moarte

și morții înăuntru și în afară îi vom muri greu cu oase de minereu
moartea e soarele! putred e soarele! mânca-i-ar lumina picioarele!
îmi scot luna din piept și o ascund în vârful florii din acacia de nisip
trec anii îmbrăcați în nori de mireasă nesurprinsă de vreun chip
apoi stau gol de sine ca o insulă neaflată fără munți fără țărm
cercul de foc al șerpilor cu otravă îmi tămăduiește lipsa de somn

nimeni nu iubește dacă s-a oprit din căutare
luciul zilei de azi e apa de pe statuile de sare