agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1016 .



Lumini
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sergentu ]

2010-11-07  |     | 



Urc trepte trepte trepte
Pe scări înalte pe scări drepte
Eu urc iarăși trepte trepte trepte

Liliacii îmi enumeră în gânduri pașii
Și urc pe scări enorme uriașe
În voci rătăcitoare enigmatice

Un chip obsesiv se arată în ceruri
Și norii îi strânge în mâni misterul
Blestemele se înorc în găuri.

Trec zidurile înalte și coline
Coloanele se îndreaptă către mine
Eu merg spre Tine.

Și ușile blocate, ferecate
Nu mai inspiră greutate
Se lasă iarăși descuiate...

Îmi iubesc Arhanghelul din ceață
Ce taina lumii ne-o revarsă
Și ne ocrotește a noastră viață...

Și îngerii deschid cărări umbrite
Ne iau și duc tot înainte
Legând iubirile-n sfinte.

Au trebuit mulți ani lumină
Să fie dezlegată o „afurisire”
Și paradisul din nou să-l simt în mine.

Sunt sufletul cu multe aripi
Lumina albă revărsată în cale
În vieți, destine suferinde.

Sunt scopul revărsat în zare
Ca o corabie trecătoare
În umbre, valuri și cuvinte -
Sunt ceasul care ticăie în minte.

Și harurile încătușate
Se cer din nou eliberate
Și inima pustie acu*
Îmi leagă soarta de-un haiku.

Și urc iar trepte, trepte
Legate în marile regrete
Trecute-n metafore și epitete.

Închin cu multă voluptate
O cupă dulce cu sens de moarte
Și plâng un vis de eliberare.

În basme ghizi și îngeri mi se arată
În lacrimi lumea-i cofundată
Și-ntr-un poem de altădată.

Urc trepte, trepte și mă duc
În lumea în care aștrii curg
Ce se așează pe plămâni
Și ucid dorurile în suspin.

Și urc scările în pas alert
De o stea eu sufletu-mi leg
Și de-o să plouă cu regrete
Eu o să uit de sentimente.

Și am să plec, am să mă duc
Unde există flori și un rug
Ce-mi mistuie cămașa toată.

Voi, cei ce m-ați purtat o vreme
În spinare, în zâmbete, într-o poveste
Să-mi dați din aripi la plecare
Și să lăsați vocea tânguitoare
Să scrie cuvinte de eliberare
Ca să creăm iubiri complete
Fără minciuni, fără secrete
Doar adevăruri zburătoare,
Înfășurate în călătorii nemuritoare
Și –n fulgii unui Paradis ce scaldă un soare
Care-și crește petale ca și o floare
Miraculoasă, învingătoare...

Mai urc trepte, trepte
Căi întortocheate și chiar drepte
Urc trepte, trepte...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!