Pe masa din biroul mare,
Stă de trei zile și plânge-n continuare,
Un stilou de aur, de-abia cumpărat,
Ce pare că-n cerneală a fost înmuiat.

Tânjește după mâna poetului din vis,
Pe care moartea astăzi la cuprins
Sau poate joacă doar un rol
Ori s-a suit la cer urmându-și al său stol.

Că scriitorul nu este un simplu om
Ci este vrăjitor.
El cu condeiul său face din litere un pom,
În care porumbeii-și spun șoapte de amor.

Cine o să mai scrie acum ,când nu mai e decât o poză și o lumânare
Din maestrul cel fără de asemănare
Și în a cui mână va intra stiloul care plânge,
Nu cu lacrimi ,ci cu ploi de sânge?