ți-am văzut exoscheletul
împroșcând cu trafaletul
mintea-ți plină de rugine
ea curba în forme fine
o mișcare unduioasă
timpul tot gemea prin casă
c-o privire de cașmir
ghiță ca un elixir
îmbiba privirea-n transă
străineza fără șansă
i se supunea supusă
gurii lui de vorbă dusă
’nnoptatul se rupea-n două
ziua veche ziua nouă
până ce din unghia-n piele
înfloreau vreo trei obiele
de-nvelit picioru-n mers
sau un câine mai pervers
bălea noaptea peste stele
floare rară-ntre belele