o singură dată am fost cel mai fericit muritor de pe fața pământului
cine a învins un imperiu acela îl va și conduce
păstrându-și dreptul la durere ca pe o pradă
cine a blocat o țară tot el o va și debloca spălând-o cu armurile ploii
în urma mea 599 de împărați își așteptau verdictul
și dintre toți numai eu fusesem admis la școala de vulpi
primul pe listă nebănuind că la intrarea în teatrul de elanuri ilicite
mă așteaptă înțeleptul pentru a deschide toate ușile
conservând tăria armelor în codri seculari
de unde să cresc singur ca un lăstar viguros în pădurea
pe unde nu va călca nimeni deși va fi vreme de foamete
și toți vor trebui să-și lepede pielea cleioasă de șarpe
și să coboare în sine pentru a-și vedea mai bine chipul de roman
și nu de barbar spălându-se la vremea de apoi
cu versuri de poeți iluștri trebuind să se comporte
precum niște copii bine crescuți
când vin musafirii ca să le alunge tristețea existențială
încep să le recite poezii după care se ascund într-un colț interstelar
ieșind de acolo doar când vor fi crescut mari
bucurându-se de primirea triumfală a regilor învinși de propria lor lașitate
am deplâns întotdeauna soarta necinstită a celor care s-au gândit la viața altora
mai mult decât la propria lor moarte fără demnitate
în așteptarea pedepsei i-am găsit ascunși în camere obscure
și ducând o viață mizerabilă
m-am străduit a le face iertată indolența
omului beat de propria lui inconștiență
nu-i poți trezi sentimentul responsabilității
nici dacă-l lovești în moalele capului cu trăsnetul adevărului de vară
am coborât în lumea subcerescului și am săpat șanțuri de cârtiță
am scos la iveală povești de dragoste din alte lumi
păstrez lumina ce am găsit-o în adâncuri și ea mă duce
tot mai departe și tot mai încet
în lumina dintâi
fără nume