Cândva mi-ai zis că nu mai crezi în niciun semn
Castanii nestrămutați în candoarea lor împrăștiau frunze și somn
Și mă privi cumva tăcută, cu ochii mijiți, de parcă nu eram eu
“Hei sunt eu, ne știm de-o viață și...
...așa de puțin, a continuat ea, poate prea puțin sau...
Nu cum ar trebui...”, am tăiat-o eu pe același ton, și-acum
Eram doi și priveam prin geamul acela gros, de-o palmă
Și parcă, nu știu...
Ceva...
Ce s-a pus între noi și geam ori
Ne-a mângâiat somnul pe creștet, ori aievea
Ni se păru..
“Nu ni se păru, fusei aici și mai înainte
Tu îmbrăcai aceiași haină veche, groasă
Dacă te sufoci iar, să știi că sunt aici”
Iar eu am întrebat-o de ce îmi vorbește întocmai
Ca-n scrisori
Căci și eu sunt aici
Și căldura ce o simt
E o mână pusă pe altă mână
Sau e aievea?

12 noiembrie 2010