stăteam pe o bancă în pădure și era soare și bătea vîntul
se plimbau pe aleea din apropiere urși vulpi rîși copii și bătrîne
uneori se opreau să le dau o ciocolată
vulpile mai des urșii mai rar copiii niciodată
nu se opreau și nici bătrînele ele mergeau fără să mă privească
deasupra mea se roteau păsările în stoluri și cîntau frumos
știam melodiile atît de sensibile ale pădurii
ciorile găseau leșuri și era minunat
mă ridicam în picioare să le privesc drăgălașele duceau în plisc cărniță proaspăta
de om sau de animal
și puii da puii cu zăbăluțe la cioc cu ochișorii limpezi și sufletul curat
încercau să zboare
unii cădeau din cuiburi își spărgeau capetele sau își rupeau oasele
și cînd agonizau erau foarte frumoși
zilnic venea cîte un om mare și mă striga
hai ridică-te și vino în casă
atunci apucam cu mîinile banca
omul mă trăgea mă tîrîia deschidea o ușă
mă împingea într-o cameră întunecoasă unde nici vîntul nici soarele
și nici măcar o bancă nu erau.