"Regăsescu-mă pe drumul
Începutului, străbunul."
Lucian Blaga



Întoarce-m-aș lângă pământul natal,
Întoarce-m-aș lângă brazda neagră, aromată,
Părăsită de treizeci de ani.

Þărâna natală radiază-n mine:
Oază-n deșertul anilor. Mă refugiez,
Veghez în grădinile ei purpurii
Când e prea puțină ziuă pe lume.

Întoarce-m-aș să-mi recapăt rădăcinile,
Oricât de răsucite și gângave. Sunt ale mele!
Am cerul natal! Am leagănul, am arcul, am viile!
Ascultai cum se nasc bocetele și narcisele pe movilele străbunilor.

Acolo nu mi-e teamă de turlele morții,
Acolo nu mi-e teamă de viață!
Acolo plantele m-ar primi sensibile și
Fragede, semănând cu mâna mea dreaptă.

Le-aș dărui soarele meu să le-ascult germinația,
Să le grăbesc suișul, să le simt pârguirea și
Palpitația sub grațioasa pace de vară.

Noaptea neagră ca o brazdă, hermetica noapte
Ne-ar îngropa de fiecare dată, pe furiș, împreună
Ne-ar amesteca cu drumul și ne-ar macera taciturnă.