de când mama a aflat că nașterea mea va fi la moartea lui tolstoi
pentru mine a fost un singur anotimp
tot neamul meu și cei mai sensibili vraci bolnavi de inimă
s-au adunat la poartă ca să hotărască punerea la index
a spiritului de turmă ce însoțește specia umană
din cele mai vechi timpuri și până în ultimul poem douămiist
un haiku scris de corul satyrilor neinvitați la balul anastasiei
nu mai era loc pentru o minune
și toate zilele din calendar aveau aceeași dată funestă
purtau același nume al fetei moștenitoare a imperiului rus
foarte blondă cu soarele în sânge apus
dându-mi iluzia fericirii genetice transmisă pe cale orală din stepă în stepă
m-a invitat la țigănci să văd trupurile dezbrăcate ca arborii de frunze
apărându-mă cu armele albe și negre
ale celor care prețuiesc fidelitatea mai mult decât propria lor viață
în jurul bordeiului din balșoi teatr era mai multă viață
decât fusese vreodată în toate viețile și morțile neanunțate
ale dezertorilor din iarna grea a sfârșitului și a nașterii unui imperiu
era mai mult suflet decât însemnătatea vieții și a iluziei
din văjile țigăncilor care aboliseră timpul din opera lui eliade
și atunci am înțeles că dincolo de literatură nu mai există nimic
anastasia stătea lângă mine foarte atentă
la puținele cuvinte de dragoste vulgare sau nu pe care le știam în limba rusă
uneori era absentă și de aceea am vrut s-o emoționez
s-o fac să tremure de fericire ca pe omul beat ce nu-și mai găsește cărarea
i-am arătat cămila deșertului dintre mine și ea
eu stăteam de o parte
ea foarte aproape dar dincolo de cocoașa destinului blestemat
de o mie de arăboaice pregătite îndelung în arta voluptății
numărând firele de nisip ale deșertului
ca șiruri de eunuci din haremuri în așteptare
nici această priveliște n-a emoționat-o pe anastasia
i-am arătat scalpurile tuturor dușmanilor mei răpuși în cărțile copilăriei
n-a fost emoționată cu nimic
i-am vorbit despre faptul că foarte curând îmi va fi dat să mor înainte de vreme
brusc s-a arătat foarte interesată ca trezită dintr-o vrajă
ce urmează altei vrăji mai înainte ca lumea să dispară
m-a strâns în brațe cu toată ființa și m-a sărutat cu limba
pe care mi-a înfipt-o cu sânge rece din creștet
și până-n tălpile încă fierbinți ca pe un pumnal până-n prăsele
am văzut atunci pentru prima și ultima dată-n viața mea și a neamului meu
cum frumusețea imperiului rus îngenunchease alături de mine
săpându-și cu secera ciocanul și limbile de foc ale kalașnikovilor
o groapă mai adâncă decât ar fi încăput toate victimele dragostei
de la primul poet ras de pe fața pământului
și până la ultimul poet nerus nedus și nedat cu spiritul gregar al creației
anastasia plângea din ce în ce mai tare
lacrimile ei umpluseră groapa anume pregătită pentru mine
cu iarba crescută în stepe sălbatice păscută de caii sălbatici ai sufletului
întotdeauna pregătiți de ultimul drum