Încuviințăm să trecem secunda în lacrimi
Ca pe o flacără aprinsă în violet,
Iubirea noastră-i capricioasă ca briliantul,
Ce ne răsfață ochiul și-l transformă în oval strident.

Îngerii celți ne mai surprind formula albastră
Și zorii zilei ne mai provoacă golurile ecoului,
Prindem cuvintele dintr-o atingere sensibilă,castă,
În care există o hermeneutică a simbolului.

Sunt convins că există un mister în vise
Și înegrii sălășuiesc în inima mea,
În amintiri răzbat sincere căințe,
Într-o corabie ce zbuciumă ambigu’ marea.

Noaptea noastră rămâne nevinovată,
Există o chemare profund auzită,
Ea străbate oceane înghețate adormite
Și ne cheamă la bis de după culise.

Prindem curaj și speranță împreună
Îmbrățișăm ploaia, o lăsăm să ne cuvânte,
Transfigurându-ne topica într-o emoție interioară,
În care crinii răsar într-o circumferință.

Și ritualul unui joc bizar în care simțurile ne tresar
Ne schimbă hainele și crezul inelar
Și doar procesele de conștiință în neguri iar răsar
Ce ne rătăcesc și ne scufundă în avatar.

Suntem doi trandafiri ce au răsărit pe culmi,
Doi trandafiri nici roz, nici roșii și nici bruni,
Ce invită oaspeții să se prindă-n vals
În care mirosul fermecător e singurul poștaș.

Suntem doi fluturi liberi și nebuni,
Traduși în scrierile lăsate pe bătrâni goruni,
Suntem doar zbor într-un cuvânt cântat,
Într-un sistem solar neexplorat.

Și-n basme trecem azi noi calendarul aztec,
Și încă o rimă, și încă o rimă îi aplicăm la vers,
Petale înflorite vibrează expresia unui dans,
În care tensiunea prefațează sfârșit de act.

Misterul vocea ne-o transcrie în sunet grav de umbre,
Și lacrimile se înghesuie în subtextul unor puncte
Suntem enigmele cuprinse în sanctuarul de cristal,
Acordul unei lumi expuse la plural.

Suntem, vom fi și ne-om iubi la rădăcina unui tei,
În care raza lunii ne preschimbă în stranii zei,
Captivi ne strecurăm biografiile sumare-n sărutări
Și vom fi noi porumbeii liberilor zări.