"Trecutul a trecut"
dar viitorul încă
n-a venit

și încerci
să te mulțumești
cu ceea ce desparte
fără să defacă
"legătura firească
a lucrurilor"


te mulțumești
cu perpetua îndoială
(înaltă și profundă
în același timp)
ce pare ispășire
dar care nu te lecuiește
de frică

de acea frică
de prea-sfîrșit
nu de pre-sfîrșit

și asta
pentru că
nu vei fi înțeles încă
cine sau ce anume face
diferența dintre
pre-sfîrșit
și prea-sfîrșit?