tăcerea cu mușchii de lupă sub lumina adolescentă a lunii
mă face să văd
lăcuste sărind din lăcuste greieri cântând din greieri
și câini de sârmă pe linia orizontului oameni buni
în timp ce voi faceți dragoste – nimic nu știți

las în urmă
piețele goale cu mere căzute printre stele

din copaci
șușotesc până la sângerare pirați cu frunze peste ochi
le este frică din naștere să nu găsesc eu insula fericirii
transformată într-o bancă

voi merge acolo unde nu se doarme acolo unde nu se stă
acolo unde nu se pune de blesteme

acolo unde strălucim atât de mult
încât părinți ne veghează
cu masca de sudor pe față

durere
pâinea mea de casă
hrănește-mi drumul către mere