1.
îți simt pasul în aerul meu și-l respir ca pe-o oglindă
care se sprijină de silabe ca să îmi prindă urma în lume
îți simt colecția de sâni în gura mea un singur ceas ce-mi
bolborosește derapările mă închei la mâini și
îți desfac cu limba bărbatul care într-un submarin
a venit cu moartea într-o poză eu ca numeni altul
în poezii oscilez pe mâinile tale cusute cu alamă
și întotdeauna dau morții să-mi pipăie duminicile
să mai trăim la un loc cu istoria într-o pungă de cipsuri
eu caut distanța dintre noi să o dau luminii ce-și înfometează
duliile înghesuite de fluturi și-mi înfășor stomacul cu
degetele tale care se vor chirci într-un fum de țigară
oprește-te o vreme în brațele mele subțiri și scarpină-mi cerul gurii
apoi dansează cu mine și simte pasul în care aerul
se respiră ca o oglindă de fecioară ce-și calcă însângerarea

2.
îți simt limba în aerul meu și mă întreb de cât timp faci asta
imaginile cad ca niște scări de piatră pe care îngerii urcă-n livezi
chiar în acest moment trupul meu se împuținează și simt
cum în sfârșit NIMENI e culoarea ce ne aduce în fața iubirii
e biblia pe care o respirăm cu frică o strângem în burtă atunci
când bezna prinde în patul ei mileniul nostru avortat de nuferi

3.
îți simt gleznele și mersul și nu știu cât timp iubirea aceasta
face dezordine în libertățile noastre dar cred că
într-o pictură ne vom îngropa din greșeală
și că atunci diminețile vor fi gata gata să pună taxe pe aerul care
ca o oglindă de fecioară își calcă însângerarea prin lume