Eu te-am cerut sa-mi fii pereche, la dumnezeii mei de sus,
Pentru ca steaua vietii tale, nu se va stinge-n alt apus,
Si nu vreau sa impart cu nimeni, lucirea ochilor tai dragi,
Sub ale caror pleoape stau, ca noaptea-n frunzele de fragi.

Eu ti-am pus lacrima-ntre gene si-n par ti-am impletit cununa,
In noptile cand ai dormit si-ai fost a viselor stapana,
Ti-am pus tacerea peste frunte si-obrajilor le-am dat sarut,
Sa vad cum cresti printre cuvinte, in alt taram necunoscut.

Ti-am dat mereu ca semn de pretuire, al meu nevinovat suspin,
Legandu-ma tacut pe langa suflet, cu vraja anilor ce vin.
Si-am dat fiorii la o parte, emotia-am scaldat-o in delir,
Pastrand eternitatea numai tie, in dulci miresme de zefir.

Eu te-am cerut sa-mi fii pereche, eu tie in genunchi iti cad,
Sa-ti lasi privirea peste mine, cum lasa ramura de brad,
Racoare peste tampla arsa si adieri pe fruntea-nfierbantata,
Jurand sa nu mai pleci din mine, jurand sa nu mori niciodata.