somnoroasă, cu ceaiul în mână tremurând
alerg să mă învâlui în fumul furibund
ca apoi într-o ploaie de vară să mă trezesc râzând
să m-arunc în iarba verde, pătată de zăpadă.
frunzele fluieră în zare
undeva aproape încă mai este soare
mă scald in a sa culoare
și mă trezesc din nou pe același vechi tărâm, șters
cu pielea bronzată de păcate
cu buze arse de vorbe spurcate
și cu iluzii camuflate
în idei dispersate...

aici nu exista nori, nici stele...
sunt doar umbrele mele
tot ce vreau e sa uit de ele.