venea toamna cea deasă, încâlcită precum n-aș fi putut nici s-o imaginez
atâtea ramuri dezgolite
brațe-ndoliate ce s-au întins spre pământ, toamna se ruga păgân,
s-o iertăm
toamna se ruga frumos, a-nnălțat un rug imens în oraș,
aprindea inima unui castel pustiit de civilizație, printre noi
toamna se ruga jertfind
câte frunze, câți pași, peste și sub toți cădeau poveștile ei, copilăria mea fugea după ele
...și mii de culori
toamna se ruga-n genunchi și parcă m-a-ngenunchiat și pe mine

iar lumina părea să crească încet
alerga printre frunze, sub genele mele s-a clătinat
un minut
atât s-a rugat. și martor, doar eu