Cămașa asta de forță mi-e largă!
Dacă n-ai una mai mică
leagă-mă cu sfori
de mâini și de picioare,
dar îți spun… n-o să te ajute cu nimic!
Sunt calmă…
sunt cât de calmă poate fi o stafie
cu urme de sânge pe canini.
Eram un om limitat
într-o lume nelimitată…
trebuia cumva să asimilez și eu…"totul".
Mă limita corpul ăsta ca un templu prost zidit
la care nu se-nchină nimeni,
nici măcar eu.
Te-ascult…te-ascult…
și oricum știu ce urmează să spui.
Vrei să-mi aduci aminte că până acum
am sfâșiat cu dinții cămășile de forță.
Ce?!
Cămășile de forță erau carnea mea?