(decor: un pat modest într-o cameră închiriată
mai departe de el nu vedem nu ghicim
de nicăieri: vocea lui Dave murmurând Black Celebration)

dragostea poate fi orice dar mai ales o bicicletă roșie
sub roțile căreia versul alb cotește în rimă

patru mâini într-un deplin întuneric și-o inimă ce caută
întregirea
prin două guri
una dintre acele zile la finele căreia nu ai mâncat nimic
dar ești convins că nu îți va mai fi niciodată foame
când ai plimbat cv-ul pe la 43 sau 343 de firme
(încurci întotdeauna zecile cu sutele) și nu te-ai angajat
dar deja ai aflat că se poate trăi și așa

ea pare că a ieșit din pereți și s-a întins lângă tine
(deși ar fi putut lesne petrece o seară mai bună)
tocmai pentru a-ți confirma că îngerii sunt tot oameni
au doar ambiții mai mari și mai simple
cum ar fi ca în ciuda acestei situații să-ți onorezi lunar
facturile și ratele către bănci
sau să centreze drumul astfel încât și câinele
pe care îl încadrezi între roți să trăiască
iar tu să nu ai nevoie să duci mașina în service

ai crede c-ai ajuns în rai dacă n-ar exista
gheața aceasta care-i mai mult cenușă

de mic ți-a plăcut să chiulești nu-i vina ta
că nu ești totdeauna prezent în propria viață
și cel mai bine te simți în camera aceasta pe care o vei uita
pentru că nimeni nu-ți vede zâmbetul trist
iar umbra a rămas în așteptare lângă ușă
cu sfioșenia unui străin intrat în casă pentru priveghi
desigur doliul de la ușă este de anul trecut
nu-i nici o dramă să greșești mortul
cel căutat locuiește mai sus

întotdeauna doliul este de anul trecut

în decembrie nimic nu-i absurd doar
în decembrie poți visa un calorifer pentru că
în decembrie gheața e un fel de cenușă
vâslești prin ea cu palmele tale ca niște lopeți
dar nu găsești nicăieri altă groapă
cari mai departe mărturia acestei arderi cu tine
și nimeni nu se mai miră că ești

ea plânge dar nu vezi te minți: - suspină…
poate de-aceea e atât de întuneric fiindcă-n Ea-i lumină
în timp ce Dave își ia chitara și se cară
gura îi lucește stins a verighetă
iar melodia se întoarce din pereți cu huruit de lanț
chiar în secunda asta rupt la bicicletă
(nu nu punem piciorul jos ne e frică dar nu ne oprim)
din degetele întrepătrunse oasele trosnesc
ciudat cum vin pe lume copiii – murim sau iubim

ajuns aici ridici de lângă pat o sticlă și o spargi
începi în varul vechi o scriere fără de colțuri mirosind a vin
ce-ar spune mâine la lumina zilei că ai fost cum nu mai ești
- întotdeauna ți-a plăcut să spui povești…
te faci că n-o auzi: - suspini? – suspin…

și chicotiți cum ar boci copiii