opriți a strigat cioplitorul de cruci
e un fapt de neiertat aici cum de s-a putut strecura această eroare
oare câtă atenție ar fi trebuit
de câtă vigilență și spirit de observație ar fi nevoie în aceste ceasuri care
se duc ele însele să negocieze trecerea timpului?

ție care ai fost alături de mine atâta timp
chiar dacă erai îndepărtat și ți se părea că umblă prin podul tău spirite
și lăsai impresia de indiferență altora
- prea puțin învățați cu licuricii -
cum ți-a putut scăpa inerția mirării dintâi ca și cum aș fi privit lumea din nou
cum de-ai crezut că sunt mai întâi cruce și pe urmă om?


mereu mândru așa cum te-am vrut
mereu al tău dar pururi în mine ca semnul plus ca un semn în plus
de peste câțiva kilometri de câmp și văzduh
pasăre și înger


greșeala scrierii e o greșeală a căderii
în tot ceea ce nu credeam că vreodată va căpăta nume
numele meu e sus cioplit cu migală ca pentru veșnicie
și spun aici nu este nici un gând tremurat ca o mână uitucă
e doar numele meu ursuz de atâta marmură închegată în sânge
e doar numele meu sub formă de cruce care tace acum

și nimic greșit