Intre noi doi luminile se-aprind, se sting cand ploua,
Si-mi este-atat de-nselatoare distanta dintre stele,
Doar ea mi-a plans candva in palmele-amandoua
Si-am ratacit atunci fara sa stiu, o lacrima-ntre ele.

Am fost doua pareri care s-au dus tinandu-se de mana,
Spre undeva, spre nicaeri, straini in prag de seara,
Indoliate umbre, cu umerii raniti de fulgere-n furtuna,
Cand toate-aveau miros de iarba si nu stiau sa doara.

La ce ne-a folosit povestea de iubire, parfumul ei placut,
Daca purtam pecetea, amurgului de toamna,
Atatia ani s-au scurs si niciodata nu ne-am cunoscut,
Desi, la mine-n suflet, ai stat o vreme, doamna?

Ce pot sa spun acum, ca s-a sfrasit din nou cuvantul,
Si-ntre noi doi se-aprind si se tot sting lumini,
Stiam candva de ce, prin pomi ofteaza vantul
Si doare pana dincolo de lacrimi, tacerea-n radacini.