Pescarul.

Tragînd în piept un aier rece,
Era toamnă cu zile lungi și tîrzii,
Mrejei îi tot vorbește prietenește
Adumi doamne peștișorii cu mii.

La capătul podului apare,
Un albatros spre el zburînd ,
O gentă albă poartă în ghiare,
Și-o lasă jos capu-și plecînd.

O fi pre semne de ziuă bună?
Lung privește atunci pescarul,
Crucinduse de genta azvîrlită-n dar
Ce i-a lăsat-o guraliv hoinarul.

Trage netul legă sforii desface genta cu fiori.
Îl ia cu tremuri și scuturat,
O diplomă de fruntaș la pește a căpătat.
Numele și-l recitește și totuși nu-și vine a crede.