oraşul ca un pitic neînfricat
aruncând săgeți de lumină în gura nopții
pasageri cu fețe ridate
purtându-şi gândul din stație în stație
căpcăunul nesățios
îşi leagănă în sincope burta desfăcută
riduri noi gânduri vechi
cât de singur poți să fii printre oameni
dincolo de geam brațe intersectate
ce adăpostesc iarna
ca pe un parlamentar cu privilegii certe
o voce răguşită sparge liniştea salonului
nimic nou în fond
cei trei crai de la răsărit împarțind 30 de arginți
şi cod galben anunțat peste o țară a nimănui

de Crăciun toate drumurile duc spre casă...