Se-asterne iarna-n parul nostru si sufletul e viscolit,
Pe langa tample cresc troiene si fulgii-n gene-au inflorit,
Se frang copacii peste umeri si ramurile plang de dor,
Iar undeva pe langa zambet, viata-mi asterne alt decor.

Aprinde-mi focul printre ganduri si lasa-ti chipul la vedere,
Imi este frig cand esti plecata si toata iarna-i o durere,
Se despletesc ghetari la pol si se retrag in larg de mare,
Si nu stiu ce sa cred iubito, cand toata iarna-i o intamplare.

Opreste vantul pentru-o clipa, si fa cumva sa ninga lin,
Sa-i strang intreaga frumusete cand ratacesc printr-un suspin,
Si striga-ma cat poti de tare, din alt trecut indepartat,
Frumoasa mea si-apoi sa ninga, sa ne topim intr-un oftat.

Noi ne iubim ca-n primavara, cand fulgii mari de papadii,
Purtati de vant cadeau pe gene sculptate-n lacrimi argintii,
Acum pe chip purtam ninsoare, purtam fuioare reci de vant
Si ne-ntrebam, asa, sa fie, cat va mai ninge pe pamant.