ești alb amice
tot sângele din corp ți-a expirat
iar eu nu fac decât
să-ți sorb anost privirea rătăcită
printre morți mai bine-i lași

să doarmă-n groapa lor avidă
după tine
nu-i mai hrăni cu disperări cioplite
în lame proaste ruginite ca un cui
bătut forțat impins prin scândură
de plop
de somn hai hui
capac amorf/sicriul nimănui

ți-s mâinile fierbinți de nepăsare
și ai uitat să îmi mai plângi
din buzunare deznădejdea și doar știi
că ne-am rugat să moară Moartea
iar noi tot vii ca doi golani să năucim
la porți de rai
doar îngerițe împletite-n Dumnezeu
ce n-o să ierte
dar moartea-i Moartă și noi vii
ne-am tot plimba ca doi copii fără păcat
iar El n-ar ști/ n-ar fi știut...

dar tu ești alb amice
nu ai mai vrut să bem durerea împreună
și-acum îți cresc din spate
ramuri