Cred că era demult, tare demult
Când?
Nici timpul cred că nu mai știe
Pe-un lac,pe-un râu sau poate o câmpie
O salcie frumoasă se unduia în vânt,
Salcâmului de-alături părând ca să îi fie
Cea mai frumoasă de pe întreg pământ.

Nu știu cum.. poate că a fost vântul
Sau poate că s-a înclinat pământul
Crengile lor o clipă se-ntâlniră
O clipă, și-a fost smuls din rădăcină.
Timpul și viața la el s-au repezit
Și pe un gard în cuie a fost pironit .

Avea însă imaginea salciei atât de vie
Încât nu îi păsa de ploaie ,vânt sau cuie
De câini,zăpadă sau de asprul ger
Privea doar stelele lucind pe cer
Și se gândea că undeva , cumva
Salcia lui poate că le privea.

Si nuu…
Nimic nu-l mai durea.
Nici cuiul care-l înțepa
Nici vântul ce prin el trecea
Nici ploaia care îl izbea
Nici iarna ce-n ger îl trosnea
Nici câinele din mahala
Ce colții în el înfigea.

Îl dureau însă foarte tare nodurile
Ca niste răni, unde fuseseră crengile
Ce atingând-o atunci într-o doară
O făcuseră parcă să tresară.
Daa ..
Îl dureau atât de tare nodurile..
Încât..

Ploaia încerca acum să-i spele lacrimile
De rugină, vărsate in fiecare zi de cuie.
Iarna îi așeza căciuli albe și mantie
Ca să -l protejeze de ger
Și de câte ori trecea prin el
Vantul în lume jalea-i șuiera
Până si căinele bătrân acum, îl păsuia.

Și astepta …
Da.. astepta să putrzească tot
Să fie aruncat în foc
Sa fie apoi fum în vânt
Salcia lui căutând.