agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-09 | | Înscris în bibliotecă de Alin Mercasi
Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea domnișoarei sensibile N., el i-a spus: „mă bucur că existați, domnișoară”. La tăcerea mirată și indignată a ei, a răspuns: „ați fi putut, mă gândesc, să nu existați”. Dar imediat, încercând să repare greșeala, a spus, și de altfel aceasta-i era și convingerea fermă (pe care acum regreta s-o fi pus la-ndoială) „vă felicit pentru faptul că existați, domnișoară”. Înțelegând (prea târziu) că întrecuse măsura și devenise cam cordial, se corectă, cum urmează: „vreau să spun, propriu-zis, că de fapt mă felicit pe mine pentru faptul că existați”. Abia acum domnul R. săvârșise o gafă enormă. Cât ai clipi, înțelese că ultima-i frază era de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibride și intențiuni refulate, ba chiar de o vanitate absurdă (ca și cum domnișoara i-ar datora cât de cât existența), că din aceasta reiese un fel autarhic și solipsist de a fi, în sfârșit, se făcuse ridicul. Schimbându-și cu totul dicțiunea, domnul R. deveni analitic: „adică, voiam să constat că sunteți o persoană sensibilă”. Formula aceasta avea, evident, un cusur: cuvântul „persoană” strecura nu știu ce aluziv, ca și cum, domnul R. fiind o persoană, domnișoaara la fel, prin aceasta o comunitate ar exista între ei, un soi de frăție, de apartenență la aceeași familie. „Mai bine zis, am constatat cu plăcere obiectul sensibil”. Și după o pauză, în care roși: „Vreau să zic o idee sensibilă, sau, oricum, posibilitatea unei atare idei, sau bănuiala (în fond destul de obscură) despre putința, în general, a ideii că în principiu se poate admite că dacă existența e genul suprem și inexistența există, atunci inexistența e existență, deci nu există și, în consecință...” Aici domnișoara sensibilă N., din pricina ciudatei purtări a ciudatului domn, deveni în ușoara-ncețoșare a serii așa disparentă, încât domnul R. a conchis: „Doamne, iată că iarăși vorbesc singur pe stradă, probabil că iarăși am uitat să iau picăturile”.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate