Ai dat buzna în viața mea
să-mi tulburi existența
ne-am văzut…
ne-am plăcut și ai plecat
am avut atâtea să ne spunem
că nu ne-a mai ajuns timpul
să ne și iubim destul
le-am făcut pe toate în fugă
ori pe jumătate
pe unele poate prost
și câte ne-au rămas nefăcute…

Abia îți învățasem numele
de teamă să nu mi-l fure
ți-l șopteam numai în somn
cu evlavia unei rugăciuni
ori ca pe o incantație către zeu
nu am mai apucat să ți-l strig
în toate cele patru zări
să ți-l desenez pe cer
pe nisipul mării
să-l scriu pe toți copacii
să-l rostesc în adierea ierbii
și mi-a rămas ecou neauzit în suflet

Avizi de viață
ne-am sorbit din ochi unul pe celălalt
și ne-am făcut pată de culoare
pe cămașa timpului
captivă în lumină
în afară eram doar umbre
ce odihneam ca picături de rouă
între genele mele
și pe obrazul tău
iubirea ne-a-'ncurcat identitatea
mereu mi se părea că eu eram tu
mereu ți se părea că erai eu…
nici măcar n-am avut vreme
să definim speranța ce ne scălda în iriși

În fiecare dimineață
evadam în atheneul nostru
și ne făceam octavă
în simfonia dorului de noi
ne-'mpreunam în corul
de păsări nenăscute
și ne zideam zbor în ciripitul lor
să mă încânți
te străduiai să cânți
că și acum vocea ta
și din neant îmi mai tulbură sufletul
ca un dangăt tânguitor de clopot
să te descânt
încerc să mi te fac poem
dar nici nu știu
dacă ți-am descifrat sonetul inimii
ce m-a fermecat și-apoi s-a stins…

Special pentru mine
ai venit din Geneză
m-ai luat de mână și m-ai plimbat
prin pantheonul Fericirii
voiai să-mi arăți Infinitul
și-apoi să-mi dăruiești Misterul
dar eu orbit de frumusețea ta
nu îl vedeam
ștrângeam în brațe o șerpoaică
din care mă-nfruptam cu lăcomie
avea gust de măr
mirosea a rai și îmi părea că ești tu
dar erai însăși Taina
femeie blondă cu ochi verzi

Nu te-am iubit cât meritai
nu te-am mințit destul
nici gândurile…
nu ți le-am terminat de numărat
mai aveam atâtea să îți spun
nici pașii…
n-am reușit să ni-i potrivim
de aia ai luat-o `nainte
ai plecat cu amintirile
dorul și toate grijile mi-au rămas mie
dar încă ne mai ținem
atât de călduros de mână
îmi umpli privirea cu tine
că nici nu mă mai pot vedea în oglindă

Ne zăream pe boltă
stea lânga stea
lumină în lumină…
doamne, cât eram de frumoși
ne invidia chiar și Destinul
el era nemuritor și atotputernic
dar noi eram pereche
din tot ce-ai fost ai rămas doar
ultima rază de soare
în înserarea care încet încet se lasă
peste viața mea

Am strălucit împreună numai o clipă
și am rămas iubirea nepereche
mi-ai luminat tenebrele din suflet
și te-ai dus…
poate te-ai speriat de ce-ai văzut
ori ai plecat
pentru că nu ai putut vedea destul
am ars prea mult erai prea târzie
pentru a ajunge până în abisuri
ți se termina lumina
și nu mai vedeai încotro să o iei
e imposibil să te reîntorci
dar mă întreb
mi-oi fi lăsat destulă lumină să te revăd?