Pe fundul mării moarte se naște legendă
Se naște un înger, cu aripi smolite
Prin ceață și fumuri, prin gropi abisale
Volburi de spume și sȃnge înghețat,
Răsare un zeu.

El nu-i Dumnezeu, nici Diavol el nu-i
Pășind pe nisipul alb și sărat
Ȋntreabă cu voce străină, un trecător
De-i ăsta raiul sau tot în iad a scăpat?
Dar glasu-i neclar.

Trecătoru-l cată mirat
Că-i frumos ca un heruvim izgonit
Și-ar vrea să-i răspundă, să-i sară-nainte
Să-l ducă acasă la el, să se împene
Ȋi strigă atracții, doar-doar s-a-ndura.

Ce mare minune, ar striga toți vecinii
Cine-i Frumosul? Cine-i el oare?
Fiu de-al străbunei, ființă de viață
Născut din curenții și neantul sărat
Din Marea Moartă.

Cum l-ar cinsti și cȃtă onoare
Ar aduce umilei lui case pustii pȃn-atunci
Cȃtă lumină și cȃntec, cȃt falnic botez
Meritat înmiit de-un fiu de Neptun
Doar de-ar veni.

Heruvimul ascultă poveștile aprinse
Și parcă s-aprinde în el o dorință
Să vadă lumina, s-audă și cȃntul
Să sufle și el pucioasă de om
Și-aproape se duce.

Doi pași mai departe, pe plaja divină
Unde nimic nu trăiește, ca nimic să nu moară
Glezenele-i cad, retezate de dor
Cum vruse oare să plece din Mare?
Cȃnd Marea cea Moartă trăia pentru el.

Trecătorul s-aruncă asupră-i
și hulpav îl smulge rupȃndu-l în două
cade pe spate urlȃnd mai bezmetic
Ȋn mȃna mai are un alb drob de sare
Lacrimă perlată, plȃnset de zeu.

Ȋngerul zboară departe de plajă
Dorința-nsetată îl zvȃrle-napoi
Esența lui cade în apa spumegată
Ȋn Mama furioasă ce-l vrea înapoi
Ȋn Marea Moartă.