Aștept
cu soare măcinând în taină
ultime secunde dintr-un an.
Nu a uitat că-n armonii
mai poate amâna
un vis
și plânsul nopților târzii
purtat în valurile
sufletului
imens ocean
ce îmi desparte țărmul
existenței
de al iluziei trăire...

Ce dor crescând
pășește peste gheața timpului
sub fulgii calzi
din amintiri.
Se-ntruchipează-apoi
în chipu-ți mirosind a verde...
și când cu buzele-ți atingi
mănunchi de gheață
se-aude răsăritul
ce zgârie imensul cer
și în culori răsfață
trăirea fără timp...
Repere
fără glas
din visul meu mister
pe buza-mi tremurândă
din înviere...