cum ne legam la picioare stropi de rouă
puneam pe degete amintirea jocului trecut
pierdeam zile privind cum apa curge
pe sub punte
sau puntea peste apă

ne era drag să numărăm golurile
dintre stele
să trecem mâinile peste iarbă și să simțim
cum pământul toarce de bucuria
mângâierii noastre

doi copii
două făclii ce ardeau viu în speranța
că moartea nu îi ia pe cei mici
adunau
în buzunare pietre ca să îi tragă-n jos
să nu mai crească

stăteam în ploaie
cu mâinile împreunate ca un leagăn
ne priveam adânc unul pe altul până când
ne dădeau lacrimile
abia atunci fiecare avea ploaia lui/marea lui
pierdută în talazul unui flux ce umple inima
de dor
ca și acum când stau cu tine și legăm în noapte
toată lumina vieții noastre

doi bărboși
două lumânări ce ard încet cu visul
că viața îi tot ține pe cei grei
și adunăm în buzunare bolovani
și-mbătrânim...