În durerea sufletească
Dinți și pumni se încleștează;
De atâta-ncrâncenare
Glia din Carpați vibrează!

Unde oare-i Eminescu
Să producă un seism
Căci cultura e lovită
De un mare cataclism?

Unde oare e Pruteanu
Să se lupte pân'la sânge,
Să clameze plin de patos
Când literatura plânge?

Cine poate s-o mângâie
Când întregul trup o doare,
Când în foc se zvârcolește,
Când pe răni se pune sare?

Sufletul adânc mă doare,
Jalea-n jur răsună tragic,
Aud viersul poeziei
Cum se tânguie amarnic!

Dați deoparte vorba seacă,
Nu vă-ncredeți în cei lași
De pozează-n cavaleri,
Căci de fapt sunt pedestrași!

Ei lovesc în demnitate,
Cauză și adevăr,
Ei dezintegrează muza
Pentru bunul plac al lor!

Nu mor caii când vor câinii,
După ploaie vine soare-
Vremea primăverii vine,
Din stejar, stejar răsare!