Mult prea scurtă

E viața grea, dar, parcă nu-i destulă,
Și mult prea scurtă, parcă-i o aventură.
În sufletu-mi, tristețea-i cam stăpână,
Iar anii numărați, nu îi mai țin în mână.

O, mult prea iute, viața ni se duce,
Rămâne-n urma noastră doar o cruce.
Tânjim mereu după lună și soare,
Fără să știm, călcăm totu-n picioare.

Zadarnic regretăm, timpul trecut,
Puteam să-l prețuim, când l-am avut.
Ne pare rău, când este prea târziu
Că ne-am grăbit, spre ce!? nu pot să știu.

Când suntem tineri, vrem, anii ce vin,
Cu anii care trec, la noi, nu ne gândim.
Simțim, doar când am mai îmbătrânit,
Că am uitat, de timpul ce-i grăbit.

Când anii numărați sunt mult prea mulți,
Am vrea iar tinerețea anilor, trecuți.
Dar știm, ce-a trecut, trecut rămâne
Și-ntr-o bună zi, nu vom avea un ''mâine''