Zgomotul fuge înfrânt în fața pianului,
violoncelul ridică steagul victoriei
pe fruntea mediocrității, iar noi trebuie
să fim spectatorii acestei victorii
împotriva superficialitații și a ignoranței.
În fiecare zi se nasc acorduri,
adevărate săgeți care trebuie să străpungă
trupurile de gheață ce nu cunosc căldura.
Puțini pași mai lasă urme de speranță
pe crizanteme înfrigurate,
aproape îndoliate, pe traseul funebru
al sufletului pierdut.
Am cules atâtea priviri entuziaste,
candide și pătrunse de lumină încât,
aș fi putut desena o primăvară în miezul iernii.
Și, totuși, suntem puțini care vrem
compania dorului, glasul viorii, sărutul verii
și îmbrățișarea pianului.
Când vom reuși oare să ne scăldăm
în propria noastră primăvară?