la ora aceasta nu știu cine sunt
dacă mai locuiește cineva în interiorul meu
am băut și ultimul pahar în care fremăta tăria
stropilor de sudoare de pe fruntea orelor de dragoste
spânzurate în fața mea pentru că am refuzat să le trăiesc

acum vreau să rămân doar în umbră la temelia fiecărei femei
să-i urc în sânge și să o îngenunchez
la căderea nopții un drog
să nu se poată elibera de acestă prezență
o va subjuga ori de câte ori se va gândi la alt bărbat

dimineața în baia ei mă voi dezmierda
în aburul de săruri amestecat cu esențe de trandafiri
stârnind poftele nu vom vedea când pereții vor coborâ în noi
adormind în golul dintre șoapte
atunci voi aștepta clipa supremă
când prin ultimul suspin mă va ruga s-o eliberez

cu fiecare atingere de pleoape
mă voi retrage discret remodelat
în strălucirea rebelă a zilei
tăria în cristalul alcoolului din palmierii seculari
alungați din grădina Eden după cădere
îmi voi îngropa orice urmă de ideal
sub o temelie găsind în fiecare piatră
un tovarăș de singurătate

se va anunța încă o dată clipa de glorie
când cerul îmi va sângera peste răni
un înger deghizat în cerșetor
îmi va culege inima de pe asfalt
când o va așeza între coaste voi simți din nou viața
învârtită în mine ca un titirez

voi ști că nu sunt încă pregătit pentru moarte