Se leapădă castanii de povară,
Veșminte rare își dezbracă teii,
Miros a umed pietrele aleii
Pe care-aleargă frunzele-ntr-o doară...

Când pâcle despletite se-nfășoară
Ca pe un gard de iederă cârceii,
Brumați clipesc pe câmpuri funigeii,
Vibrând pieziș, ca struna de vioară!

Și-n ceața care estompează-n game
De bronzuri vechi coclitele marame,
Sub trepiedul unui șevalet a

Rămas uitată pânza unei rame,
Pe care, ca-n regia unei drame,
Bătrân, Maestrul, a scăpat paleta!

N.Lunca