agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-14 | | Înscris în bibliotecă de Cristiana Nicolae Pentru anii mei amorul încă nu e! N-am iubit! Am tot râs de chipu-i rumen, până-acum necontenit; Fața lui trandafirie e curată născocire Spusă poate-odinioară de-un poet, așa-n neștire, Căci mai toți amorezații, care-n cale mi-au ieșit M-au făcut să-mi piară pofta și dorința de iubit. Fața lor este sau pală sau deodată înroșită De-o roșeață ca de friguri, iar privirea rătăcită, Ba aruncă-n orice parte fulger crunt, răutăcios, Ba e fixă, sperioasă, neavând nimic frumos. Într-a lor timiditate, dacă știu ca să roșească, Mutra lor este stângace și încep să se prostească; Gura lor nu zice-o vorbă, căci se tem c-or zice rău, Halul acesta-ntotdeauna, m-a făcut să râd mereu. Sunt prea tânără acuma! Poate mai târziu, vreodată Să am milă și-ndurare de privirea lor speriată. Iar baladele lor blânde, poate-odată să le-ascult, Astăzi însă îmi par proaste și mă fac să râd mai mult. Mi se spune că Amorul, mă va pedepsi odată, Că târziu sau mai devreme, pe-o figură adorată, Voi dori ca să văd jalea sau privirile de foc, Care le resping acum și de care îmi bat joc. Nu zic ba! E cu putință! Însă, până-atunci, întruna De-a Amorului putere o să râd întotdeauna. Acea zi, de-o fi să vie, dar de care mă-ndoiesc, Este încă prea departe, pentru ca să mă-ngrozesc! Așadar, cât mai sunt încă, în a vieții mele floare, Nu risipiți a mele visuri! Ah! lăsați a mea candoare! Voi, aceia care Amorul ne-ncetat mi-l lăudați A mea dulce nepăsare, pentru ce să mi-o furați? Când prin vârstă sunt femeie, iar prin inimă copilă, Această clipă trecătoare nu mi-o luați făr’ de milă! Dați-mi voie, prin grădină, veselă să rătăcesc, Să gonesc negrele visuri și să nu simt că roșesc. Dați-mi voie, în pădure, să culeg crinul curat, Floare albă, feciorească, ca și-un suflet nepătat. De defectele femeii dați-mi voie a fugi, Voi să fiu frumoasă, însă fără artă, făr-a ști Farmecul ce naște-n mine și puterea ce o are N-am nevoie a cunoaște! – În dorința cea mai mare De-a trăi în mulțumirea nedescrisă; c-am păstrat A mea inimă ușoară și-al meu suflet nepătat!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate