De ce stelele traiesc foarte putin si de ce mor,
Fara ca nimeni sa le cunoasca sufletul si glasul?
De ce destinul lor este atat de viu, si trecator,
Prin neguri care le rapesc, privirile si pasul?

Candva stiam raspunsul lor, dar s-a facut tarziu,
Si dincolo de maguri cobora incet un asfintit,
Din care-aievea infloreau taceri aduse din pustiu,
Pe unde triste caravane, sperantele mi-au ratacit.

De multe ori cand norii fulgere-aruncau spre mine
Si toate deveneau nimicuri, in iarba de sub ramuri,
Credeam ca cerul nevazut, doar mie imi va apartine,
Si tresaream cand imi batea cu departarea-n geamuri.

In nopti senine stele cad, plutind spre nemurire
Si-mi pun atatea intrebari si le traiesc fara raspuns
C-am devenit un simplu om, ce nu-si mai vine-n fire
Impovarat de praf de stele, ce-n lacrimi i-a patruns.