Așezată pe-o ramură deasupra izvorului,
privighetoarea se conturează clar
pe discul imens al lunii zâmbind fericită naturii virgine,
iar trilurile ei
îi sunt ondulate
de clinchetul stelelor,
precum sclipirile apei argintate
în tremur de raze amețitoare
ce-i poartă la vale cântecul cu duioșii
sfâșiate de dor necuprins
și topite în picuri diamantine de rouă
și-n cioburi muzicale de unde lichide
aprinse de lacrimi de fericire tăinuită
ale astrelor drogate de parfumul rozelor de mai.