Îți cer o sarutare,mi-o dai cu buze reci,
Îți cer o-mbrățișare,mi-o dai,pe urmă pleci!
Mintea ți-e învelită de-o pleură infuză,
Iar ochii reci și goi necontenit m-acuză!

Eu nu-ți cunosc nici graiul,nimic din ce-mi vorbești,
Divinele discuții devin mai pământești.
Apoi fiece clipă ce trece mă distruge
Și-așterne câte-un vis în negrele coșciuge.

O voce se aude strigând spre cer,în noapte;
Tresare numai luna și lanurile coapte!
Și strig cu multa forță,poate,poate m-auzi
Și strig cu disperare,dar tu nu îmi răspunzi.