Pe pietre, culori nemuritoare parcă văd,
În noaptea cea din urmă e prăpăd.
O creangă tristă-mi bate-n geam cu ritmic pas,
Din cea ce-am fost cândva, ce-a mai rămas?...

Desene clare văd afară, după geam,
- Iubite, nu mai vi, și eu te așteptam...
Amintiri sumbre se-neacă de la fum,
De-aș reuși să deslușesc în ceață măcar un singur drum...

Un corb întârziat se cântă-ntr-un copac,
Păpușile de ceară în cârpe mi le-mbrac.
Și e târziu, și-n noapte aud un sacru glas:
- Din cea ce-ai fost cândva, nimic n-a mai rămas...