tăcerea mea avea să ne fie
lebădă ucisă
mi-a fost teamă ca tu să nu-mi schimbi
lumina din ochi
cu întunericul în care
dinlăuntrul meu au plecat îngeri

și toate au rămas
ca un sărut lung pe gură
înfiorător de frumoase
înfrigurând întru mine

uite așa începe o dimineață
când te arde în piept
apoi într-un tren de iarnă întârziată
se scrie alt poem
și mă uit în urmă la trupul meu
ca la un păcat oarecare

cândva am să-mi iert depărtarea de mine
acum m-ascund să plâng
cu gluga trasă pe ochi