Undeva, ploile raman la ferestre privind incaperea pustie
Si fulgere bat in pervazuri, si noi doua umbre pe zid,
Vantul suferea printre ruptele ramuri, lacrimand nostalgie,
Undeva noi eram mai aproape, de stele ce ochii-si inchid.

Ne priveam in oglinda stropita de ploaie si-atat de cuminti,
Semanam pe covoarele reci pasii nostri speriati de furtuna,
Niciodata n-am simtit ca atunci, sufletele noastre fierbinti,
Niciodata n-am simtit mai profund, atingerile tale de mana.

Vroiam sa ramana furtuna cu noi pana zorii prin roua apar,
Sa ne doara tacerea in doi, cand umbrele vorbesc in nestire,
Undeva s-a ascuns un trecut, cand toate ne-au fost in zadar
Si tinandu-ne-n brate, ochii-si vorbeau cu aceeasi privire.

Fericiti ca am plans, ratacindu-ne-n doi prin stropita oglinda,
Ne doream sa ramana-n fereastra,furtuna cu vantul si ploaia,
Atunci mana ta peste visuri si viata, am dorit sa ma prinda,
Sa ne-ascunda-n lumina din stropii de ploaie, amurgul, odaia.