învărtesc destinul pe deget
ca un blestem
închid ochii și-mi pregătesc răstignirea

trag linie dreaptă sub toate durerile
frica morții nu-mi tremură-n genunchi
și nu mă strigă

uneori dorința de a trăi pulsează
sălbatic prin vene
mii de prizonieri

zgomotul coboară într-o liniște
prind rădăcini în plicul gol fără adresat
și nu încap
prea mult aer și suflet:
" Dumnezeule, dă-mi puteri sau moarte
alege singur"

diminețile vin des la mine după sfaturi
cu ceai - coffee

vă cer un sens orecare
desenați-l
nu sunt sfântă împărtășanie
nu veșnică fericire

eu am obosit și stric farfurii