ei nu credeau nimic din ce spunea

sau poate că le era teamă

astfel au pus punctul pe i

drumul era lung

printre sunete stridente

toate priveau punctul și se mirau de mărimea lui

i avea spatele curbat adesea punctul cădea

mulțimea de sunete striga:

- i, tu nu ești fiul cuvântului!

iar i cu punctul la picioare

părea un tragic semn de întrebare

de ce? de ce m-ai părăsit cuvântule?

niciun răspuns

și iar își ridica punctul deasupra capului

privea pentru o clipă cerul

apoi pământul...

până la urmă i ajunse pe vârful consoanei g

i cu brațele larg deschise

i cu buzele amare rostind aceeași întrebare

de ce? de ce m-ai părăsit cuvântule?

niciun răspuns

un vânt nebun venit de niciunde

nori negri și lacrimile cuvântului căzute din cer

i cel fără de suflet

în giulgiul paginii albe

acoperită de grele coperți

dar i

a dispărut fără urmă

soldații de carton l-au căutat peste tot

i a mai apărut o vreme

doar celor apropiați

spunându-le

să creadă mereu în cuvânt

și în fiul cuvântului

și în iubirea

cu punctul pe i