Deschid si redeschid o carte,citesc si recitesc un rand,
Privirea-mi musca din cuvinte, ca o himera-n vechile statui,
In coltul palid din fereastra, zaresc iar luna lacrimand
Si nu-ndraznesc s-o-ntreb de tine, si cat raman al nimanui.

De ce se-ntuneca prin lume, de ce nu pot mereu sa recitesc
Aceleasi pagini unde-am pus povestea fericita-a doi copii?
Si-mi pierd cuvintele prin lacrimi cand printre ele regasesc
Cararea-mbratisarii noastre, ramasa-n iarba verilor tarzii.

Revino tu destin si spune-mi, daca mai are rost sa-mbatranesc
Sub stele care cad in mari, si vin la tarm, cu fiecare val
Deschide-mi usa spre trecut, sa scriu o alta carte s-o citesc
Privind cum vin din larg, corabii ce ne-aduc, sperantele la mal.

Cobor pe treptele din suflet, sa recitim in doi ce eu nu pot,
Intr-o-ncapere unde timpul, imbatraneste ziua prin oglinzi,
Lasandu-mi doar singuratatea, in paginile cartii, peste tot,
Si sunt un simplu om ce vrea, tacerea-n palme sa-i cuprinzi.