când se desfac mințile se scurge cruzimea
lecția asta am învățat-o direct prin carne când am citit
primul semn și de atunci stau cu mâinile
bine legate doar de cuvintele mele, să nu mi le ucidă
nimeni, nimic

îmi sorb dimineața porția de cruzime la ora de cafea
iau lent din zaharniță cristal cu cristal
le presar la suprafața tulbure, privesc disoluția
mă aștept să aibă gustul fiecărui om care m-a trecut
prin el însuși cu sfidare
și-a închipuit sufletul meu doar după senzațiile lui
carnea mea după celelalte corpuri atinse
mintea mea după ochii lui reflectați

eu mă ascund mai departe, găsesc scorbura potrivită, mâinile
i se desfac precum șerpii la miezul nopții
mă las, mă las pradă până la capăt, ascult în el
sunetele vechi ale cruzimii, așa nu mă mai pot îmbăta
cu paradisul meu de cărți și lumină
întrupările viimoarte care mi se arată la fiecare interferență
ne desprind

însă eu tot păstrez zâmbetul, vocea aceea stranie pe care
numai tu o auzi
la care nimeni altul nu a avut cum să ajungă, nici măcar
cruzimea ta perfectă nu a stins-o

mă asculți și astăzi fără să mă fi trăit cândva