ca și cum aș fi transparentă
mă odihnesc cu haina mea pe trupul tău
carnea vie mai vie
decât coapsa ta seara
când viața se decide
în cearșafuri
jucând șah

ca și cum n-ai fi simțit
pieptul meu ia forma genunchiului tău
aproape uman atotstăpânitor
mai uman decât
nașterea celui mai frumos copil
încă neconceput

ca și cum n-ar fi să fie (floare necântătoare)
fumez aerul din tine goală
despuiată
de colțuri etaje pâine maternitate
îngălbenită
așteptând
deșertăciunea deșertăciunii în deșert

ca și cum chipul tău spălat de apa cu care îmi limpezesc
părul de ziua de ieri ar cenzura cu
limbă de moarte reptilele încolăcite în pergamente

vei dezerta din mine fugind
împiedicându-te
ridicându-te
revenind

aud cum bați în ușa bisericii de la răsărit cum răsari
în altarul în care ielele mă zidesc ca la începuturi.

(șapte zile și încă șapte zile mai sunt până vei ști că ușa ta se
deschide spre mine)

sângele meu de femeie te-a străpuns
acolo
unde rana e mai adâncă vei simți totul
certitudinile ne vor îngenunchea unul înspre celălalt
precum icoanele răsturnate vom striga
ca și cum am fura nou-născutul și l-am boteza
în tranșee
să rătăcim cu el în brațele noastre
în căutarea ierbii încrucișate

ca și cum aș străbate același drum
de treizeci și trei de ori de fiecare dată
aș fi fără tine precum sunt cu tine acum