Umbra stropilor de ploaie, peste trupul dezvelit
Face amurgul sa-mi para, prin odaie mai placut
Si cand fulgere albastre peste sani s-au risipit,
Las privirea sa le stranga cu al ploapelor sarut.

Si te-adun din primavara, in odaia-n care ploua
Cu-amintirile zapezii, dintr-o iarna ce s-a dus,
Imbracand in zorii zilei, perna viselor cu roua,
Cum imbraci intr-o clepsidra, clipele ce au apus.

E firesc sa-mi fie teama, e normal sa-mi fie dor
Daca fulgera in noapte, si-n odaie-i doar lumina,
Prin cearsafurile albe tainic soaptele-mi strecor,
Oglindindu-ma-ntr-o umbra, insetata de lumina.

Dupa umeri iti pun mana sa-ti strang parul ravasit,
Tampla ta s-o las pe perna cum o fac de-atatea ori,
Sa-ti sarut tacerea vie, si-ochiul care s-a trezit,
Sa te-ating, sa-mi fie teama si placut sa ma-nfiori.